Could you ever consider the hedgehog elegant? Is there anything else beyond its spines? To get this issue cleared out, we first understand how the aristocracy is redefined by the ritual of two unexpected characters having tea, a concierge and a housekeeper who are not on first name basis. The social hierarchy is protected, for the concierge’s luxuriant inner world is cleverly hidden, thus allowing the wealthy French from the upper floors to go on living their falsehood and prejudice undisturbed. When a rich Japanese enters the scene, apparently unaware of the existing parallelism and only interested in going for the essence, the worlds mix and life fusions with art, in the continuous search for beauty. Far from being boring, the philosophical thoughts slipped between the amusing scenes are meant to decipher hidden and not so uplifting sources of human behavior, applicable to us as well as to the characters. If you read this book with an open mind, you will be surprised to find points on your own map legend. “There is always the easy way out, although I loath to use it. I have no children, I do not watch television and I do not believe in God- all paths taken by mortals to make their lives easier. Children help us delay the painful task of confronting ourselves, and grandchildren take over from them. Television distracts us from the onerous necessity of finding projects to construct in the vacuity of our frivolous lives; by beguiling our eyes, television releases our mind from the great work of making meaning. Finally, God appeases our animal fears and the unbearable prospect that someday all our pleasures will cease. Thus, as I have neither future nor progeny nor pixels to deaden the cosmic awareness of absurdity, and in the certainty of the end and the anticipation of the void, I believe I can affirm that I have not chosen the easy path.” And since discovering the meaning is what usually gets things going, the dynamics of the story changes, it accelerates, like in a true action novel. From my perspective, “The Elegance of the Hedgehog” is a psychological one, but that makes it even more interesting. The search is not without answers and the soulmates always recognize each other: “Madame Michel has the elegance of the hedgehog: on the outside, she’s covered in quills, a real fortress, but . . . on the inside, she has the same simple refinement as the hedgehog: a deceptively indolent little creature, fiercely solitary – and terribly elegant.”
The complex structure of the novel somehow respects the same direction, bringing together in a unitary way all of the elements of a magnificent richness: the left and right tendencies – placing characters into a discreet and not less sprightly game of tag, the cats – bearing the human imprint of the family (we either speak about a fat cat, Leon, after Leo Tolstoy, or about a lovely kitten going by the pretentious name of Constitution, suffering from nervous cystitis), the dogs which will be dogs, in spite of their gods names, the nasty, rich and, therefore, perfectly adapted teenage girl, the highly gifted out-of-this-world kid, the entirely predictable and chestnut psychoanalyst, the three hundred euro umbrella holder, the time sublimating tea ceremony, Japanese literature, Ozu’s films, eighteenth century Dutch art, Mozart in the toilet, the recovered drug addict, the divine breath of camellia and the exit of the fish bowl we live our lives in.
With the two heroines, the precocious girl and the atypical concierge, Muriel Barbery managed to take us through the transformation we all hope for when we leave aside our cynicism and reach for a novel with the title of a children’s storybook. No wonder then, that “The Elegance of the Hedgehog” got and stayed atop the bestseller list in France for 30 consecutive weeks. It was reprinted 50 times and in the first two years sold over a million copies. The former philosophy teacher’s book later became bestseller in Italy, Germany, Spain, South Korea and many other countries.
Also published in Airport News magazine
Dincolo de țepii lui… este ariciul elegant? Ca să ne lămurim în privința acestui aspect, mai întâi înțelegem cum aristocrația e redefinită de ritualul cu care-și iau ceaiul două personaje neașteptate, o portăreasă și o menajeră, care-și vorbesc cu dumneavoastră. Ierarhia socială e protejată prin ascunderea cu dibăcie a lumii interioare nepermis de bogate a celei dintâi, permițându-le, astfel, francezilor bogați de la etajele superioare ale imobilului să-și trăiască netulburați falsitatea și prejudecățile. Când intră în scenă un japonez bogat, care nu pare a fi conștient de paralelismul faliilor societății și, în loc de aceasta, merge direct la esență, lumile se amestecă, iar viața se întrepătrunde cu arta, în aceeași căutare a frumuseții. Departe de a fi plictisitoare, cugetările filosofice strecurate între episoadele amuzante sunt de natură să descifreze resorturi ascunse și nu tocmai înălțătoare ale ființei umane, valabile și pentru noi, nu doar pentru personaje. Dacă citiți această carte cu mintea deschisă, veți descoperi, cu mai multă sau mai puțină stupoare, puncte din legenda propriei hărți. “Există întotdeauna calea facilității, cu toate că îmi repugnă s-o folosesc. Nu am copii, nu mă uit la televizor și nu cred în Dumnezeu, toate, poteci pe care apucă oamenii pentru ca viața să le fie mai facilă. Copiii ne ajută să amânăm sarcina dureroasă de a ne face nouă înșine față, lucru de care pe urmă au grijă nepoții. Televiziunea ne distrage de la istovitoarea necesitate de a construi proiecte pornind de la nimicul existențelor noastre frivole; amăgind ochii, descarcă mintea de marea operă a sensului. Dumnezeu, în sfârșit, liniștește temerile noastre de mamifere și insuportabila perspectivă ca plăcerile noastre să ia sfârșit într-o zi. De aceea, fără viitor, nici descendență, fără pixeli pentru a abrutiza conștiința cosmică a absurdității, cu certitudinea sfârșitului și anticiparea vidului, cred că pot spune că nu am ales calea facilității.” Și cum descoperirea sensului mișcă, în general, lucrurile, dinamica poveștii se schimbă, se accelerează, ca într-un roman de acțiune veritabil. Din perspectiva mea, Eleganța ariciului este unul psihologic, dar aceasta îl face încă și mai interesant. Căutarea nu rămâne fără răspunsuri, iar sufletele pereche se recunosc întotdeauna:
“Doamna Michel are eleganţa ariciului, pe dinafară e plină de ţepi, o adevărată fortăreaţă, dar am senzaţia că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca şi aricii, care sunt nişte făpturi în chip înşelător indolente, cumplit de singuratice şi teribil de elegante”.
Structura complexă a romanului respectă și ea, întrucâtva, această linie, reunind în mod unitar elemente de-o bogăție magnifică: uzanțele de stânga și de dreapta, care plasează personajele într-o leapșă discretă și nu mai puțin sprințară, pisicile, care poartă amprenta umană a familiei (fie vorbim de un motan gras, Leon, după Lev Tolstoi, fie de o pisicuță încântătoare, pe nume Constituția, care suferă de cistită pe fond nervos), câinii, care, în ciuda numelor de zei, rămân tot câini, puștoaica bogată nesuferită și evident, perfect adaptată, puștoaica bogată supradotată, și, ca atare, în afara lumii, psihanalistul pe de-a întregul castaniu și totalmente previzibil, suportul de umbrele de trei sute de euro, ceremonia ceaiului, prin care se sublimează timpul, literatura japoneză, filmele lui Ozu, pictura olandeză din secolul al XVII-lea, Mozart la toaletă, narcomanul recuperat, camelia cu suflu divin și ieșirea din bolul cu pești în care ne ducem viața.
Cu cele două eroine, fetița precoce și portăreasa atipică, Muriel Barbery a reușit să parcurgă drumul transformării la care sperăm cu toții atunci când ne lăsăm cinismul la o parte, intrând într-o carte cu titlu de poveste pentru copii. Nu e surprinzător, prin urmare, că romanul a ajuns și a rămas în vârful listei de best-seller din Franța timp de 30 de săptămâni consecutive. A fost retipărit de 50 de ori, fiind vândut, în primii doi ani de la apariție, în peste un milion de exemplare. Cartea fostei profesoare de filosofie a devenit, ulterior, best-seller și în Italia, Germania, Spania, Coreea de Sud și multe alte țări. În România, Eleganța ariciului a apărut la editura Nemira, în 2009.
Publicat și în revista Airport News.
What do you think?
You must be logged in to post a comment.