MOVIE REVIEW
Ruben Östlund’s Palme d’Or winner, a social satire exploring uncomfortable subjects.
A young couple of fashion models (she’s also an influencer), are going on a cruise on a yacht. The other passengers are from the 1% of the population. Insanely rich. A series of events following a moment of bad inspiration and fueled by an over the top servile attitude changes their reality and standards radically and overnight.
The film is a social satire, which explores uncomfortable subjects like the traditional roles of the two genders, including the ultimate taboo, money, as well the psychology of relating to those who own it (“Never tell them No!”), but also paradoxical and contradictory ideologies (a Marxist American face to face with a capitalist Russian).
People who positioned themselves above the law and behind the scenes end up being reduced to the basic, biological needs of the human being, therefore the hierarchy changes, but the main principles of social dominance remain: whoever has access to resources holds the power.
“How fragile we are…”
Covered by the thick security blanket of illusion given by wealth and status, the fragility of the human being is constantly overlooked. Until that moment of absolute zero, when barely escaping with your life from a misfortune makes you feel richer than Croesus. And then the next, when you ask yourself “Now what?”.
Going beyond the initial approach, where it pinches a bit from the snobbery of the luxury consumer, placing an ironical accent on those belonging to a certain world (the “Triangle of Sadness” is where the Botox is injected), the film reaches unexpected depths and answers existential questions before they even arise, but leaves the ending open to interpretation, so the viewer is left to decide for themselves about the winner in the human nature.
Tension, couple and identity
The density and complexity of the action make it seem at one point that it loses its rhythm, but it is only a turn, the road continues with other challenges and it leads to other discoveries. Throughout the story I noticed a certain tendency in cultivating moments of high tension, the director and screenwriter Ruben Östlund did not shy away from pressing the pedal on the conflict in the couple’s relationship to the end. In fact, he revealed that in his last three films (“Force Majeure”, “The Square” and “Triangle of Sadness”) he focused on what male existence entails in contemporary times, on the dilemma the modern man faces when he wants to act differently than what is expected of him. With Harris Dickinson in the role of Carl, he found the most suitable expression of “the cornered” man, who tries in vain to denounce a behavior perceived as abusive.
His evolution in relationship with both partners, the late Charlbi Dean (Yaya) and the outstanding Dolly de Leon (Abigail) easily reconfirms why he was chosen for a sensitive and complex role. Another inspired choice was Woody Harrelson as the alcoholic captain, half-absent and tormented by conscience to the point of neglecting his official duties. He aced it, as always, managing to be memorable even in a supporting role.
After winning the Palme d’Or trophy at Cannes in 2022, “Triangle of Sadness” entered the Oscar race, being nominated in three categories: “Best Picture”, “Best Director” and ” Best Original Screenplay”.
“Triunghiul tristeții”
RO Un cuplu de tineri, el model, ea model și influencer pleacă într-o croazieră, pe un iaht. Ceilalți pasageri sunt din cei 1% din populație. Liniștit de bogați. O înșiruire de evenimente survenite în urma unui moment de proastă inspirație și pe fondul unei atitudini servile le transformă radical și peste noapte reperele și realitatea.
Filmul este o satiră socială, în care sunt puse în discuție rolurile tradiționale ale celor două sexe, însoțite de tabu-ul suprem, banii, și psihologia raportării la cei care-i dețin (“Nu le spuneți niciodată Nu!”), dar și ideologii paradoxale și contradictorii (un american marxist față în față cu un rus capitalist).
Oamenii care se poziționau deasupra legii și în spatele scenei ajung în situația de a fi reduși la nevoile fundamentale, biologice, ale ființei umane, ca urmare ierarhia se schimbă, dar principiile de bază ale dominării sociale rămân: cine are acces la resurse deține puterea.
Acoperită de pătura groasă a iluziei siguranței dată de avere și statut, fragilitatea ființei umane este constant trecută cu vederea. Până în momentul zero, acela în care, scăpând cu viața dintr-o nenorocire, te simți mai bogat decât Cresus. Și apoi următorul, cel în care te întrebi „Și acum ce fac?”. Viața o ia de la capăt, oamenii se reevaluează, societatea repornește. Miza supraviețuirii în condiții dificile disculpă cinisme și cruzimi induse de realitatea frustă a unor naufragiați.
Depășind abordarea inițială, în care amendează snobismul consumatorului de lux și punctează ironic apartenența la o anumită lume (“Triangle of Sadness” este locul în care se injectează Botox-ul), filmul atinge profunzimi neașteptate și răspunde unor întrebări existențiale înainte chiar ca acestea să fie puse, dar lasă finalul deschis la interpretari, astfel că spectatorul urmează să decidă singur asupra câștigătorului din natura umană.
Densitatea și complexitatea acțiunii fac ca la un moment să pară că își pierde ritmul, dar e doar o cotitură, drumul se continuă cu alte provocări și conduce la alte descoperiri. Am mai înregistrat, pe tot parcursul poveștii, o tendință de cultivare a momentelor de tensiune încordată, regizorul și scenaristul Ruben Östlund nu s-a ferit să apese până la capăt pedala conflictului din relația de cuplu. De altfel, el a dezvăluit că în ultimele trei filme ale sale (“Force Majeure”, „The Square” și „Triangle of Sadness”) s-a concentrat pe ce presupune existența masculină în timpurile contemporane, despre dilema cu care bărbatul modern se confruntă atunci când își dorește să se comporte diferit față de cum se așteaptă de la el. Cu Harris Dickinson în rolul lui Carl a găsit cea mai potrivită exprimare a bărbatului „încolțit”, care se străduiește zadarnic să reclame un comportament perceput ca abuziv. Evoluția sa în relație cu ambele partenere, regretata Charlbi Dean (Yaya) și actrița-revelație Dolly de Leon (Abigail) este de natură să reconfirme alegerea sa pentru un rol sensibil și complex. O altă alegere inspirată a fost Woody Harrelson în rolul căpitanului alcoolic, semi-absent și chinuit de conștiință până la neglijarea îndatoririlor sale oficiale. Credibil și firesc, ca de fiecare dată, memorabil și într-un rol secundar.
După ce a făcut furori la Cannes, unde a câștigat trofeul Palme d’Or, „Triangle of Sadness” a intrat în cursa pentru Oscar, fiind nominalizat la trei categorii: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun scenariu original”.
You must be logged in to post a comment.